Endometrioza… un diagnostic crunt, nu o rusine!

6747CE44-5361-47C0-9C52-B15548AEC250Da! Am ENDOMETRIOZA!

Ce este endometrioza?
Endometrioza este o afecţiune frecventă care se defineşte prin prezenţa unui ţesut asemănător cu endometrul (ţesutul cu aspect de mucus care înveleşte în interior uterul) descoperit în afara uterului, în principal în alte părţi ale cavităţii pelviene. Endometrioza se poate localiza în ovare, pereţii uterului sau ligamentele acestuia, vagin, apendice, vulvă şi colul uterin. În situaţii rare, leziuni au fost descoperite şi în vezică, intestine şi plămâni. Ţesutul localizat în exteriorul uterului se comportă asemănător cu endometrul din interiorul acestuia, îngroşându-se şi dezintegrându-se în fiecare perioadă de ovulaţie, creând zone hemoragice, inflamaţii şi iritaţii. Boala este  dureroasă,poate  să aducă neregularităţi în menstruaţie, dureri la contactul sexual şi alte disfuncţii sexuale.
Are o incidenţă crescută în cazul femeilor cu vârsta cuprinsă între 25 şi 40 de ani, fiind puternic asociată cu infertilitatea.

1 femeie din 10 suferă de endometrioza iar endometrioza poate duce la cancer ovarian.

De cand am facut public, aseara, noul meu diagnostic, primesc si citesc zeci de experiențe si povesti cu aceasta boala.

Imi scriu femei măcinate de ani de zile de endometrioza, trecute prin mai multe operatii in zadar pentru ca a recidivat mereu, uneori si la cateva luni dupa operatie.

Le citesc poveștile si le simt durerea! Pentru ca ENDOMETRIOZA doare. Cumplit! Nu am cunoscut pina acum dureri mai puternice, care sa ma înjunghie in asa hal încât sa ma așez pe jos pentru ca nu ma pot sta in picioare.

Toate mesajele si poveștile primite de la cititoarele mele, se termina la fel.

“ Ce bine ca ai avut curajul sa ieși sa vorbești public despre acest diagnostic, despre care nu vorbește nimeni, niciodata. De parca noi nu meritam atenție si sprijin. De parca a avea endometrioza este o rusine si trebuie sa ne ascundem sa nu ne afle lumea…”

Sunt Adele Chirica. Am 38 ani. Si ENDOMETRIOZA! Nu imi este rusine de diagnosticul meu. Pentru ca nu imi este rusine ca sunt femeie si am avut sansa sa dau naștere unui copil!

Nu imi este rusine ca sunt femeie si am endometru. Si (încă) menstruație! Fara ele, nu as fi putut fi mama!

In anul 2017, femeilor le este rusine ca suferă de acest diagnostic.

Tot in 2017 fete de 12-13 ani raman însărcinate pentru ca nu stiu ca in urma unui act sexual, poti rămâne însărcinată!

In 2017 nu exista educație sexuală in scoli si ajungem sa ne rușinăm si jenam ca suntem femei! Si avem uter, ovare, endometru! Care toate se pot îmbolnăvi.

In 2017 gura lumii spune despre cancerul la san ca este facut de femeile care nu se iubesc pe ele iar despre endometrioza ca este boala femeilor neiubite!

In 2017 suntem doar in calendar. De fapt suntem rămași si blocați undeva, in Evul Mediu!

Eu voi vorbi deschis si direct despre diagnosticul meu. Nu imi e rusine. Nu imi va fi niciodata. Pentru ca sunt o femeie din 2017 nu din Evul Mediu, care ma informez mereu si învăț zi de zi ceva nou.

Care nu se va ascunde ci va întinde mana celorlalte femei care trec prin ce trec eu.

Endometrioza doare. Si doare cumplit! Uneori nici calmantele nu pot opri durerile.

Endometrioza este “cancerul care nu ucide”. Dar care te înjunghie si macină cu dureri.

Femeile care suferă de acest diagnostic nu de rusine au nevoie. Ci de sprijin si ajutor!

Advertisements

Wonder Woman exista doar in filme…

27071CC6-8DEB-424A-8163-B9A08C8084FBUrăsc cand timpul se comprima si ma sufoca!

Cand se apropie un moment de care ma tem si nu pot sa fac nimic sa opresc timpul si acel moment sa nu mai vina niciodata.

Stii cum e sentimentul ala cand parca te apasă si strivesc niste pereți intr-un spațiu mic? Fix asa simt eu cu timpul. Ma strânge si strivește.

Mi s-a spus ca nu e ok sa adopt ipostaza de victima si ca pina la proba contrarie e doar o suspiciune!

Da, poate ca asa e… Însă pentru mine e a doua intr-un an jumătate si ma gandesc cat noroc sa mai am sa scap si de data asta… si nu e o suspiciune de ceva banal ci de cancer! Prima experiența nu ma face sa imi fie mai usor ci infinit mai greu. Acum stiu cum e si la ce ma astept. Iar cele trei saptamani de așteptare a rezultatului, vor fi o agonie totala.

Pe Davis il învăț mereu ca noi toti suntem diferiți. De la înfățișare pina la trăiri… iar felul in care am reacționat la aflarea vestii, a fost trăirea MEA! Doar a mea. Am dreptul la propriile trăiri… macar atat.

Niciodata nu am fost dependenta de medicamente. In acesta săptămana am fost. In fiecare dimineața calmante pentru   dureri sa ma pot ridica din pat, medicamente pentru oprirea hemoragiei care nu se mai oprea, peste zi alte calmante pentru dureri si seara calmante sa pot sa dorm. E cumplit sa accepți ca esti la mana unor pastile fara de care nu ai cum sa funcționezi. Si sa imi păstrez si luciditatea sa ii pot da tratamentul lui Davis fara sa încurc medicamentele, sa fiu funcțională pentru el care nu știe nimic.

Dincolo de machiajul meu perfect si al ochelarilor de soare, nu era nimic perfect. Doar o femeie speriata si măcinată de dureri si frici. Si poate ca am fost prea mult puternica in toti acești ani, luptând pentru Davis si pentru toti ceilalți,  ca sa mai pot sa fiu si acum. Si poate am voie si eu sa cad, sa ma izolez si sa ma jelesc.

Nu imi amintesc cand a luptat ultima oara, cineva pentru mine.

Dar stiu exact cand m-am simțit ultima data abandonată si aruncată ca o păpușa stricata.

Si nu condamn pe nimeni. Pentru ca nimeni nu e dator sa suporte si sa treacă prin toate astea. Fiecare avem problemele noastre. Nimeni nu își dorește niste probleme extra.

Mi s-a spus si ca lumea e rea. Si ca eu trebuie sa învăț sa lupt doar pentru cei buni. Pfff cumplit de grea si adevarata e aceasta lecție. Nu stiu cand o voi învață!

In zilele astea m-am tot gândit ca undeva in viata asta, am facut o alegere greșita. Care m-a adus aici. Erau doua drumuri iar eu…l-am ales pe cel înfundat! Dar poate ca acesta trebuia sa fie drumul meu.

Nu stiu de aici inainte care imi va fi drumul si ce ma asteapta dar cine știe?

Poate chiar sunt o victima… dar dincolo de orice, sunt doar un om.

Wonder Woman exista doar in filme. Nu si in viata reala.

Maine…cea mai frumoasa promisiune!

E3C0B2FC-5F4F-409F-9D48-9E98FD0BBD09Din aceasta fotografie lipsește EA!

Pentru ca am cateva persoane, vreo doua, pe care le tin doar pentru mine! Si pe care nu le fac publice…

Aici, pe treptele casei este locul meu si al ei, unde ne uitam la melcii fara casa si povestim. Ne povestim!

EA mi-a scris candva pe Facebook si a fost una dintre  putinele persoane care imi scriu si cu care accept sa ma vad si in viata reala. M-am vazut prima oara cu ea, asta vara, la o cafea. Cand m-am intors in București, in Septembrie, am inceput sa vorbim zilnic si sa ne vedem din ce in ce mai des.

EA e singura persoana care imi știe toate secretele si fricile. Si da, pentru mine este sursa de inspiratie, motivație si putere. Si tot EA este singura cu care vorbesc aceeași limba.

Saptamana asta grea care se încheie astăzi, a fost TOT-ul meu.

Un nucleu de oameni daca aveam linga mine, nu faceau cat a facut EA singura!

Stiu ca a fost speriata. Stiu ca a suferit cu mine, linga mine si din cauza mea. Dar mai stiu si ca m-a iertat!

In cea mai grea noapte din săptămana asta, EA nu s-a lasat si nu m-a lasat, fara sa ii promit ca va exista MAINE!

De atunci, in fiecare seara, ultimul nostru mesaj este MAINE! Si eu si ea, știm cumplit de bine ce înseamna aceasta promisiune… La fel ca si promisiunea ca eu voi fi bine daca va fi si EA!

Acum, cand va citi acest articol o sa ma certe. Pentru ca noi ne spunem cele mai proaste Glume, la care doar noi radem si pe care doar noi, le înțelegem!

Pentru ca noi nu devenim emoționate impreuna si nu plangem impreuna. Mda pentru ca EA nu are rimel rezistent la apa… 🙄

Nu stiu cum m-a gasit in lumea asta mare, tocmai pe mine. De fapt stiu… dar vreau sa ii Multumesc pentru ca m-a gasit. Si pentru ca e! Si pentru ca imi e. Si pentru MAINE! Pentru ca eu, nu imi pot imagina MAINE, fara EA! Nici acum si niciodata!

Si un ultim “amanunt”… EA… are cancer. Metastazat! Dar ii e frica de biopsia mea… la fel cum ii era frica sa nu ma piardă…

MAINE! Da? MAINE!

De mana….

308C67DC-FAB4-472C-9D67-693FDE0DE395“ Nu crezi in Dzeu, dar crezi in Superman si in SuperEroi! E felul tau de a crede intr-o altfel de divinitate! Eu prefer sa cred in lumea reala, cu bune si cu rele, pentru ca aici se intampla lucrurile reale! Iar pe Superman si Wonder Woman sa ii las doar in filme…”

Acestea au fost cuvintele care m-au trezit cumva la realitate. Care m-au facut sa ma gandesc ca poate trebuie sa mai depășesc capsula mea in care trăiesc, unde m-am înconjurat de SuperEroi ca sa pot sa supraviețuiesc!

De 6 ani, nu am mai pășit macar in lumea reala. Am trăit doar povestea mea si am luptat sa fie cu happy end. Si astfel nu am facut decat sa adâncesc prăpastia dintre lumea mea si lumea reala a celorlalți.

Am câștigat pe o parte dar am si pierdut pe alta parte… am pierdut trăiri, întâmplări, oameni .

Mi-am zidit o fortăreața in jurul meu, de care sa nu treacă nimeni. Sa nu ma vada nimeni ca pot fi si vulnerabila, speriata, umană!

Multi mi-au zis ca m-am dezumanizat. Deși pare un paradox ca tocmai eu care lupt sa ajut pe toti cei care au nevoie, sa ma dezumanizez, cred ca le dau dreptate. Cand tot dai si dai si dai de la tine fara sa pui niciodata la loc, ajungi sa se termine. Si sa începi sa dai DIN tine. Sa împarți bucăți si sa Primești poate un zâmbet sau o mulțumire, la schimb!

Insa atunci cand tie iti e greu, cand te afli pe marginea prăpastiei tu, realizezi ca esti singur! Si nu e decat vina ta. Pentru ca atat ai dat tuturor, încât atunci cand trebuia doar sa înveți sa Primești si tu, nu ai știut cum sa o faci! Ti-a fost frica, te-ai blocat si tot ce ai facut a fost sa alungi acea mana care iti oferea tot! Echilibru, liniste, putere…

Pentru ca tu nu știai cum e sa faca asta altcineva pentru tine. Si nici nu credeai ca meriți. Pentru ca atâția ani doar tu ai fost mana care a oferit!

Regrete tardive? Scuze si pretexte? Sunt toate degeaba.

Sunt Adele, am 38 ani si vreau sa învăț sa nu mai gonesc de linga mine, oamenii la care tin si pe care ii prețuiesc!

Sunt om, fac greșeli si mi le asum. Si incerc sa învăț ceva din ele.

Sunt epuizata emoțional si fizic… Toti anii aceștia au lasat sechele in mine.

Mi se spune des ca sunt o eroina. Si ca mut munții si nimic nu imi e imposibil!

Insa mie…mie imi e dor sa fiu… ADA! Nu Adele, nu ADELA, nu mama eroina! Imi e dor de identitatea mea, imi e dor sa ma regăsesc eu pe mine! Asa cum eram candva. Cand personajele cu superputeri erau doar la tv.

Vreau sa pot sa recunosc ca am obosit sau ca nu mai pot sau nu mai vreau!

Vreau sa pot sa învăț sa fiu umană iar..

Vreau sa învăț sa primesc si sa nu mai rănesc si alung exact pe cei la care tin, de teama ca dupa ce vor trai in lumea mea, vor fugi ei!

Vreau sa învăț sa Pășesc macar in lumea reala si uneori sa fie refugiul meu.

Dar sunt ca un copil mic care abia învață sa meargă si se teme sa faca primii pasi fara sa fie…ținut de mana!

Si mai vreau ca tarziu…sa nu fie prea tarziu.

 

Cand Universul te iubeste!

IMG_1723

Acum stiu sigur ca Universul întreg il iubeste pe Davis si ii dovedește asta prin oamenii pe care ii strânge alături de noi!

Astăzi este despre Zurli! Fericirea suprema a lui Davis, de câțiva ani.

Orice Tristețe ar avea, cand aude de Zurli, se luminează tot si ochișorii lui incep sa strălucească.

Pentru ca in urma cu doar cateva zile, Davis a trecut iar printr-o convulsie traumatizantă, Mirela Retegan, mama Zurli, a vrut sa ii faca o surpriza la spectacolul de astăzi din Constanta!

Stiam ca daca cineva se pricepe cu adevărat la surprize, aceea este ea asa ca m-am dus cu Davis la spectacol si am asteptat sa vedem ce urmează.

Iar ce a urmat a întrecut orice așteptare.

Intreaga Gașca Zurli l-a luat si îmbrățișat si pupat, i-a facut cadou un tricou special si l-a declarat Eroul Zurli! L-au luat pe scena cu ei sa danseze iar pe mine m-au facut sa plang in hohote! Însă de data asta, de fericire. Dupa zile si nopti de agonie si disperare nu credeam sa mai simt fericirea curand!

Discursul Mirelei, de pe scena, despre Davis m-a uns la inima!

Nu a vorbit nici cu mila si nici cu compasiune!

A vorbit in fata a sute de oameni cu dragoste si EMPATIE! Ceva atat de rar in lumea asta gri si trista si egoista!

Mi s-a părut cea mai frumoasa lecție deschisă  cu cel mai bun profesor!

Cand i-am vazut ochii fiului meu, care cu cateva zile in urma erau pierduți, atat de vii am simțit ca Universul il iubeste!

Si ii trimite alături doar oameni de poveste, asa cum merita fiecare supererou!

Mirela nu stiam cum sa iti Multumesc si cuvintele mi se păreau sărace!

Acum stiu!

Iti Multumesc pentru ca astăzi, tu si Gasca Zurli, i-ati dat motive in plus lui Davis sa rămână AICI, alături de noi!

Iar pentru mine ca mama, nu exista ceva pentru care sa fiu recunoscătoare mai mult ca acum!

Multumesc pentru iubirea ta neconditionata si pentru copiii speciali, nu doar tipici! Si pentru toata grija pe care o ai pentru ei.

Ne faci inimile sa bată!

Nu imi mai da drumul la mana, niciodata!

Iti Multumesc pentru ca si de data asta, ai ales sa te întorci la mine. Ca indiferent cat de greu ti-a fost dupa ce Dravet a dat cu tine de pământ, ai auzit cand te imploram sa te întorci la mine si ai facut-o.
Nu exista dovada de iubire mai mare pe lume.
Nu pentru mine!
Stiu ca te vei trezi si imi vei zâmbi iar!
Stiu ca te vei trezi si vei fi bine iar!
Si mai stiu ca astăzi este prima zi din restul vieții noastre.
Sunt recunoascatoare infinit pentru ca te pot strânge in brate. Si abia astept sa iti vad ochii tai albaștri si senini iar.
Stii Davis, ai cei mai buni prieteni!
Si cei mai sufletisti. Ai plâns atat de tare dupa criza de rusine ca te-au vazut, însă ei nu s-au speriat cum ai crezut tu. Si au adormit cu gândul la tine, iubirea mea.
Maine ii vei vedea iar si te vei convinge.
Abia astept sa iti povestesc care a fost gândul lui Octav inainte sa adoarmă si cate sute de mesaje ai primit de la atâta lume.
Din nou ai învins tu si mi-ai arătat cat de puternic esti atunci cand pe mine cade cerul.
Abia astept sa te trezești si sa iti vad ochii. Limpezi si senini. Nu cum erau cand ai adormit.
Abia astept sa pornim iar la drum, de mana!
Mama știe ca nu te poti face bine niciodata, dar mai știe si cat lupți tu pentru fiecare zi.
Iartă-ma ca uneori uit ca fiecare răsărit e o binecuvântare si darul cel mai de preț!
Iartă-ma ca uneori uit sa ma bucur si nu apuc sa ma joc cu tine.
Iartă-ma pentru tot ce nu fac bine si învață-ma tu!
Cand te trezești, ia-ma de mana si nu imi mai da drumul niciodata.
Rămâi cu mine, iubirea mea 💜IMG_1658

Tăcerea Ucide!

IMG_1684

Cand m-am intors in tara cu diagnosticul de Dravet, 90% din prietenii mei…au tăcut!
Eu eram disperata si la limita nebuniei iar ei…tăceau!
Tăcerea aia a lor, mi-a ars ființa pe dinăuntru pina a pustiit tot!
Dupa ceva timp, unii mi-au scris ca au tăcut pentru ca nu au știut ce sa imi zică!
De data asta eu am fost cea care am tăcut! Definitiv! Locul lor nu mai era in viata mea de cand au tăcut!
Si nu voi regreta niciodata pentru ca i-am scos definitiv si pe loc din viata mea, fara drept de apel!
Cand m-am operat eu…unii iar au tăcut! Le-am închis usa spre mine si lor!
Acum da, exact iar unii au tăcut!
Motivele nu ma vor interesa niciodata!
Un singur lucru am zis mereu… atunci cand cineva suferă si nu stii ce sa ii spui, spune-i orice dar sa nu taci! Niciodata!
Spune-i ca nu stii ce sa ii spui dar esti acolo!
Spune-i ca nu stii ce sa ii spui dar puteti plânge impreuna, fara sa spuna nimeni nimic!
Nu ii spune nimic doar daca esti fizic acolo si in locul vorbelor o poti tine de mana!
Doar atunci ai voie sa taci!
Altfel…nu ai nici o scuza!
Pentru ca tăcerea ucide! Ucide prietenii, iubiri, relații…
Ucide suflete pe dinăuntru!
Eu…pot ierta aproape orice! Dar TĂCEREA NICIODATA!