Cand tot ce iti dorești e… SA ITI AJUNGA TIMPUL

img_2302

Drumul către monitorizare la oncologie iti taie respirația si puterea de a mai merge!
Din momentul in care ies din masina si pina la usa cabinetului, picioarele mele merg parca inapoi si nu inainte! Si nebuna asta de inima imi sparge timpanul, in ce hal bate.
Cand ajung pe băncuța de așteptare din fata cabinetului, inevitabil observ si celelalte doamne. Toate avem ceva in comun. Toate am venit pentru același lucru aici.
Toate suntem singure.
Nimeni care sa ne țină de mana sau sa ne incurajeze. Femeile stiu sa își ducă lupta cu atâta demnitate încât ma plec in fata fiecarei femeie care se afla acolo.
Eu una nu vreau sa ma vada nimeni acolo, asa! Si prefer sa merg singura. Sunt ursuză si morocănoasă si nu sunt deloc o companie plăcuta.
Cand se deschide usa medicului, nu mai respira nimeni. Așteptam sa vedem cine e următoarea.
Mi-a venit si mie rândul… am intrat schițând un zâmbet tâmp .
Doctorul meu drag si minunat știe mereu ce e in sufletul meu si cat de speriata sunt.
Asa ca ma întreba de Davis…a învățat ca e singurul subiect care ma face sa respir si sa ma liniștesc.
In timp ce ma dezbrac, ii povestesc despre puiul meu. Ce a mai facut in astea 6 luni si cat de mândra sunt de el.
Doar gelul ala rece pe pielea mea ma face sa mai tresar si sa mai tac.
Si momentul in care incepe doctorul sa măsoare ce vede. Atunci strâng tare din dinti, cat sa nu ma buseasca plânsul si incerc sa ma uit in ochii lui. Sa vad cat e de grav.
Incerc sa le număr cate sunt dar pierd numărul.
“Fuck iar le-am hrănit bine si s-au înmulțit nebunele astea” incerc eu o gluma…
El zâmbește…ma știe atat de bine încât știe de fapt ce se ascunde in spatele acestei Glume !
Imi raspunde la fel:” bine ca nu le-ai si crescut! Doar înmulțit! ”
Imi da șervețelele sa ma șterg.
Apoi imi spune “am vazut emisiunea cu tine si Davis despre copiii speciali! Bravo”
V-am spus ca e cel mai bun psiholog, da?
Cu ultima fărâma de curaj il întreb… “încă 6 luni?”
“Da! Ne vedem peste încă 6 luni si vedem atunci ce mai facem. Însă pina atunci fugi la mare si bucura-te de vacanța cu Davis”.
Am sărit chicotind de bucurie direct in brațele asistentei si am pupat-o printre lacrimi.
Davis are astăzi terapie. Ce bine ca pot sa ajung. Doar asta era in capul meu…
Inainte sa ies, ma uit in ochii lor si schitez un MULTUMESC mai mult din priviri ca vocea o pierdusem de la emoții…
Apoi am iesit fugind, de parca imi era teama sa nu se răzgândească si sa nu imi mai dea cele 6 luni promise!
In drum spre masina nu ma gandeam decat ce multe am de facut in astea 6 luni!
Si ca sper…. SA IMI AJUNGA TIMPUL!
Nu am putut sa ma uit la celelalte doamne care așteptau la usa… gândul ca poate ele nu aveau norocul meu sa mai primească încă 6 luni, nu m-a lasat sa le privesc. Doar le-am urat in gând ….sa le ajunga si lor timpul!