Beginning

De ce “in my shoes”…

In My Shoes pentru ca sunt una dintre multele,prea multele mame cu copii speciali..A avea un copil cu o dizabilitate este foarte greu si uneori,din ce in ce mai des,am ajuns sa ma intreb,daca ceilalti isi imagineaza macar cum e sa fii parinte special,al unui copil special.De cele mai multe ori suntem invizibili pentru ceilalti si ne simtim singuri,izolati,tristi.Nu a fost alegerea mea sa fiu o mama a unui copil cu dizabilitati,nu m-a intrebat nimeni daca VREAU,POT sau IMI ASUM un copil cu nevoi speciale.Doar l-am primit intr-o frumoasa,cea mai frumoasa zi a vietii mele,intr-un 21 mai,DEVIS…Si de atunci,nimic nu a mai fost la fel…

Dupa aproape 7ani de suferinta amestecata cu bucurie,de disperare amestecata cu Speranta,am decis azi ca nu vreau si nu mai pot sa raman invizibila.

VREAU SA MA VEDETI!!!!!!!!!!

Vreau ca incepand de azi,sa stiti cine sunt,cum sunt,ce simt,cind plang si cind imi amintesc ca am uitat sa zambesc.Stiu ca vor fi multe alte mame care se vor regasi in randurile mele si asta imi da putere sa o fac pentru mine si pentru ele.

Doar incercand sa mergeti o zi in”pantofii mei”veti putea simti durerea si tacerea mea,cit de greu imi e sa fiu puternica in fiecare zi,sa imi pot pastra zambetul chiar atunci cind sufletul meu plange,cit de tare dor toate parerile si jignirile celorlalti …Cred ca dupa o saptamana de mers”in my shoes”veti intelege cit respect meritam noi,mamele copiilor speciali si mai mult de o saptamana nu cred sa puteti rezista.

Viata mea a fost la fel ca si a ta,pina la un moment…cind am primit o noua pereche de pantofi.

Mi-au placut mult si i-am incaltat imediat.Desi nu ma simteam foarte confortabil in ei,nu am putut sa ii dau jos niciodata si am continuat sa ii port,zi de zi.

La inceput,ma strangeau…apoi,au inceput sa imi provoace dureri din ce in ce mai mari si sa ma raneasca.Cu toate astea,ii iubeam atit demult incat nu am putut sa ma despart de ei niciodata,desi lumea imi zicea sa ii abandonez sau sa ii inlocuiesc cu altii care nu ma faceau sa sufar deloc.

Dar nu am putut sa o fac niciodata.Desi uneori sangeram,nu mi-a fost rusine sa ies cu ei si sa ma vada intreaga lume.Ba mai mult,eram mandra de pantofii mei.Si am inceput sa ma tem sa nu ii pierd,sa nu se deterioreze pentru ca nu imi mai imaginam viata fara ei.Am preferat sa renunt la cei care nu ma puteau intelege si ma jigneau poate fara sa isi dea seama…sau poate nu!

Au trecut aproape 7ani de cind port aceasta pereche de pantofi.Sunt parte din mine si as face orice pentru ei.

Probabil ati ghicit deja…aceasta pereche de pantofi este de fapt,viata mea alaturi de copilul meu special,pe care am primit-o in acel 21 mai…

A fost greu,inca mai e si stiu ca nu va fi niciodata usor…dar nu as renunta niciodata la acesta viata,nu as putea sa o inlocuiesc  cu alta,am invatat sa depasesc greutatile,prejudecatile,jignirile.Am invatat sa lupt si sa nu permit nimanui sa imi jigneasca fiul,iar pe cei ce indraznesc sa o faca,am invatat sa ii fac sa plateasca.

Nu am cerut si nu voi cere vreodata nimic altceva decit RESPECT!

Aceasta “pereche de pantofi”m-a invata sa traiesc altfel,sa ma bucur de ce am AZI,ACUM…pentru ca ziua de maine nu e nici a ta si nici a mea…si nici macar nu stim daca va veni.

Tot ce avem este momentul acesta si trebuie sa stim sa il traim la maxim pentru ca dupa ce va trece,nimeni si nimic nu il mai poate aduce inapoi. Si regretele dor si dor al naibi de tare.

Am invatat sa ma bucur de lucruri marunte pentru ca am inteles,in sfarsit ,ca lucrurile marunte sunt cele care conteaza cu adevarat.

Asa ca incepand de azi,va invit pe blogul meu si IN MY SHOES…asa poate veti putea intelege mai usor o mama speciala iar daca sunteti deja mame speciale,putem invata una de la cealalta si impreuna va fi mai usoara calatoria in acesti “pantofi”.

Sa fiti bine!