Ti-ar plăcea sa fii diferit?

img_5402Răspunsul meu este mereu la fel:” ce noroc ca suntem cu toții diferiți!”

Este lecția cea mai grea pe care am învățat-o mereu, alături de fiul meu, Davis!

Pentru ca el este nu doar diferit, ci este unul dintre cei 20.000 de copii care se nasc cu Sindrom Dravet, o forma rară si incurabila de epilepsie!

Mereu cand venea acasa plâns si frustrat ca ceilalți copiii pot face multe lucruri pe care el nu le poate face, am încercat, sa ii povestesc despre faptul ca noi toti suntem diferiți. Ca nu exista doi oameni la fel.

Unii poarta ochelari, alții sunt mai slabi sau mai grăsuți, alții sunt blonzi sau bruneți. Si alții suferă de BOLI RARE! Asa ca el.

Insa faptul ca esti diferit, nu te face inferior! Niciodata! Din fericire suntem toti DIFERIȚI si asta ne ajuta sa ne completam reciproc.

Este o lecție grea de învățat si acceptat, mai ales prin ochii unui copilaș care suferă de o boala rară, care nu poate scrie sau nu poate învață si spune poezii ca ceilalți colegi ai lui.

Este o lecție care te usucă pe dinăuntru si te umple de frustrări, de întrebări “de ce eu?”, care te lasa fara lacrimi….

Este cu atat mai greu, cu cat societatea noastra ii discriminează si pedepsește pe cei “diferiți” uitând ca noi toti suntem diferiți, unii fata de ceilalți.

Mi-am dorit enorm un copil. Nu mi-am imaginat niciodata ca va fi “diferit” si nu am primit “instrucțiuni de utilizare” cand l-am născut.

Insa tocmai pentru ca este “diferit”, mi-a schimbat total viata. Mi-a schimbat prioritățile si motivele pentru care trăiesc. Pentru ca atunci cand ai un copil cu o boala rară si incurabila, viata capătă alt sens, alta valoare si traiesti totul la alta intensitate.

Te bucuri de fiecare secunda din viata ta, de fiecare progres al copilului tau in spatele căruia sunt zeci sau sute de ore de Terapii. Nu mai exista NU PoT ci te lupți sa dărâmi orice statistici, deoarece copilul tau nu este o statistica, pe o foaie de hârtie! Ci un SuperErou!

Sunt Adela Chirica, mama unui băiețel ” diferit”, Davis, in varsta de 10 ani care suferă de o BOALA RARĂ, Sindrom Dravet!

Da, viata noastra este “diferită”, fiul meu a trecut prin sute de convulsii si a zăcut in coma!

Insa asa “diferită” cum este viata noastra, totusi este frumoasa! Si știm sa prețuim fiecare zi si sa o trăim la maxim.

28 Februarie este ZIUA BOLILOR RARE!

Nu stiam aceasta zi, pina cand nu am aflat diagnosticul lui Davis.

Dar am aflat in cel mai crunt mod posibil.

Si macar de ZIUA BOLILOR RARE, as vrea sa conștientizam cu toții ca daca esti diferit, nu înseamna ca esti cu nimic mai prejos decat ceilalți! Ca avem drepturi egale cu toata lumea si ca meritam sa ne fiți alături. Veți vedea viata “diferit” alături de noi, dar va merita!

Fii alături de noi toti, cei “diferiți” care avem BOLI RARE. Pe 28 Februarie si in fiecare zi.

Multumesc. 💜🙏

Foto: Dan Draghicescu

Advertisements

1 an… de cand stiu!

IMG_2302.JPGEra 13 Ianuarie… exact 13! Cand doctorul m-a trimis sa fac o ecografie la san. Simțise ceva la palpare si a zis sa fim siguri.

Nu înțelegeam atunci ce vrea de la mine si de ce, dar m-am programat pentru următoarea zi, pe 14 Ianuarie 2016, la eco.

Nu eram speriata doar îngândurată. Mereu fugeam de control, eco sau palpare a sânilor. Bunica mea a murit de cancer la san. Am vazut cum cancerul a chinuit-o si distrus-o intr-un an. Cumva subconștientul meu lucra. Prost! De parca daca nu stiam , nu mi se intampla mie!

Am asteptat sa ajung la spital la eco însă fiecare minut care trecea așteptând, imi aducea mai multe gânduri si neliniști. Dar stiu ca in noaptea aia am dormit. Ultima noapte in care am mai dormit….

La eco aflam ca am ambii sâni plini de chisturi. Nimic important pina la momentul cand…o vad pe Dna Dr ca da zoom, măsoară, iar da zoom, iar măsoară! Atunci a fost momentul cand inima mea brusc si-a accelerat ritmul. Am intrebat cu teama daca a gasit ceva , altceva decat chisturi. Găsise! O formațiune . Atat imi amintesc. Restul amănuntelor erau scrise pe ecografie însă nu le mai puteam memora.

Am iesit din cabinet tremurând.

Ma gandeam ca totusi nu e grav pentru ca nu mi-a zis nimic care sa ma sperie. Asa ca am trimis rezultatele ecografiei, medicului sa imi zică ce am de facut.

Cateva ore mai tarziu eram in drum spre școala, sa il iau pe Davis. Exact inainte sa parchez, primesc mesaj de la medic. Azi, pentru prima data, l-am recitit.

Trebuia sa ajung urgent la oncologie. Am parcat si am inceput sa plang in hohote, fara sa ma mai pot controla. Cum oncologie? De ce? Cine m-a pus sa merg la doctor si sa imi dea viata peste cap? Cum sa mi se întâmple tot mie si asta? Am stat in oncologie cu tata,pina a murit! Stiu ce înseamna oncologie. Cand ajungi acolo nu mai ai nici o sansa. Cum nu a avut nici tata si nici bunica mea.

Imi amintesc perfect fiecare gând din seara aia. Fiecare teama si durere.

Cu greu am putut sa ma adun, sa ma opresc din plâns ca sa il iau pe Dav si sa nu se sperie. Intre timp, cautam oncolog care sa ma vada urgent! A urmat o noapte de coșmar si a doua zi, prima întâlnire cu primul oncolog. Tremuram, nu mancam, nu beam nici apa… abia daca mai respiram! Era vineri. Ora 12. Cand am intrat la el. Cand am iesit stiam doar ca trebuie sa il duc pe Davis la Cta urgent, pentru ca luni, urma sa ma vada un alt oncolog. Chirurg!

Cum sa o sun eu pe mama sa ii spun ca il duc pe Davis la ea ca eu…. cum sa ii spun fara sa o bag in pământ? Cumva am facut-o. Mi-am luat toata puterea si energia sa am acea discuție telefonică cu ea, fara sa ma simtă speriata si fara sa o sperii si pe ea. Dar stiam ca doar daca ii spun oncologie, va fi suficient sa o ia razna. Era frig tare afara. Am sunat-o din parcarea clinicii. Imi era cald. Foarte cald. Nu simțeam nici frig nici nimic. Decat frica! Atat!

A doua zi dimineața eram pe autostrada in drum spre Cta! Trebuia sa ma intorc tot sambata pentru ca anunțau viscol si autostrada urma sa fie inchisa.

Cand am ajuns stiu ca nu am putut sa o privesc in ochi, nici o secunda.

M-am apucat sa fac pâine pentru Davis sa aibă pina ma întorceam dupa el! Făceam pâine si ma gandeam doar ca aceea pâine ii va ajunge pentru ca EU MA VOI ÎNTOARCE REPEDE DUPA EL! Trebuie!

L-am strâns tare in brate si i-am promis ca ma intorc repede. Sa ma aștepte. Am plâns tot drumul. A fost cea mai grea despărțire din viata mea.

Afara ningea, abia mai vedeam sa conduc. De lacrimi si de fulgi.

Restul nu mi-l mai amintesc decat vag.

Duminica seara am rămas la o prietena si luni am mers impreuna la spital. Nu puteam sa raman singura de frica.

Mai stiu doar ca luni mi-au facut toate analizele, o mulțime, de sânge, de plămâni, la inima,consult preanestezic pentru ca marți…urma operația!

Nu realizam ce mi se intampla pentru ca toate se întâmplau atat de repede, încât nu aveam timp nici sa ma gandesc. Ceea ce a fost foarte bine, pentru ca nu am avut timp sa imi fac scenarii sau sa realizez gravitatea situației.

Mai stiu doar ca marți la ora 12 intram la operatie. Voiam sa fug dar nu aveam putere. Am întrebat cat va dura operația.

Cam doua ore. Bun. Deci fix cat doarme Davis si cand ies din operatie pot sa il sun.

Apoi am adormit.

Cand am deschis ochii, afara era seara. Operația durase aproape 6 ore.

Primul gând nu a fost despre operatie sau cancer…ci despre el. Davis! S-a trezit , nu l-am sunat si pentru ca am fost întubata atâtea ore nici nu pot sa vorbesc. I-am dat mesaj mamei. I-am scris ca sunt ok si voiam sa stiu ce face el. Era bine. Atunci am respirat si am știut ca si eu sunt bine.

Pentru ca binele meu nu depindea de operatie sau de cancer ci doar de binele lui!

Au urmat cele mai crunte nopti, in care eram singura si durerile erau cumplite, in care nu reușeam sa ma dau jos din pat pentru ca ma durea si daca respiram.

Vineri eram la Cta sa imi aduc puiul acasa. Vineri seara făceam pâine! Pentru el.

Ma operasem marți!

De vineri a fost usor. Davis a învățat cum sa ma ajute sa ma ridic din pat si cum sa aibă grija de mine. A învățat si cum sa ma calmeze cand aveam coșmaruri. Ma ținea de mana in fiecare noapte. Si imi repeta mereu ca ma fac bine si o sa il pot ridica iar in brate!

Viata nu este despre noi ci despre cei pentru care trăim, orice ar fi.

Lor le suntem datori sa fim bine. Am fost egoista si nu am avut grija de mine. Acum stiu. Pentru ca Davis sa fie bine, trebuie sa fie si mama lui bine. Acum am învățat sa am grija de mine.

Nu imi e frica de ce va urma cu mine. Nu imi e frica de punctiile pe care le voi face si de ce voi afla iar si iar la fiecare monitorizare!

Pentru ca stiu ca daca el e bine sunt si eu!

Acum stiu!

Sfârșit si inceput….

img_2409E momentul sa imi iau rămas bun de la 2016. Si am tot căutat o fotografie reprezentativa pentru acest an. M-am oprit la aceasta, pentru ca asa am inceput anul si sub amprenta asta am trăit fiecare zi din el.
Cifra anului 2016 este 3!
Davis a avut 3 convulsii in acest an. Deci am murit si inviat doar de 3 ori .
Nu ma plang! Erau ani in care facea 2/zi.
Cand se încheie fiecare an, am curaj sa trag linie si sa le contabilizez. Si ma gandesc cu teama care va fi cifra următorul an.
Cuvântul anului 2016, pentru mine este… VIE!
In Ianuarie am primit o noua sansa la viata. Un restart! Datorită acestei experiențe, am decis sa TRĂIESC, nu doar sa supraviețuiesc.
Acum nu mai sunt revoltata, nu ma mai întreb de ce mie, de ce tot mie! Pentru ca acum…am inteles!
Nu sunt vindecata. Nici emoțional nici fizic. E greu sa treci prin asta si sa te vindeci, însă cred si sper sa fiu pe drumul cel bun.
Am inteles si acceptat ce s-a intamplat! Iar acum, am puterea sa ma uit la atunci si sa zic…MULTUMESC!
2016 m-ai chinuit tare rau. Dar nu voi da cu pietre, acum! As vrea sa ne despărțim prieteni!
As vrea sa-ti multumesc pentru fiecare palma pe care mi-ai dat-o si pentru fiecare lecție! Mereu ti-am intors si celălalt obraz! A fost o decizie înțeleapta sa o fac.
As vrea sa-ti multumesc si pentru ca mi-ai cernut oamenii de linga mine si i-ai păstrat doar pe cei care ma merita! Restul era doar un rest….
iti multumesc si pentru ca acum, cand pleci , eu raman cu brațele si inima plină! Nimic nu imi doream mai mult !
Deci rămânem prieteni, da? Promit ca mereu cand ma voi gândi la tine, voi zâmbi nostalgic! Acum stiu ca m-ai pus in genunchi doar pentru a avea de unde sa ma ridic mai dreapta si mai vertebrală! Si sa ma mai uit si in jos, ca sa nu uit sa iubesc cerul si sa multumesc ca il pot privi sus!
Draga 2017…. te astept! Sunt mai pregătită ca niciodata! Stiu sigur ca si tu esti la fel de pregătit! Si mai stiu si ca mi-ai rezervat multe provocări! Stii ce? Let’s do IT! Le accept pe toate! Pentru ca stiu ca 2016 ti-a lasat un mesaj despre mine. Si ca tu, tu 2017 imi vei aduce soarele pe cerul meu! Stii de cand te astept ? Dinainte sa stiu si eu…. Stiu ca tu vei face dreptate si vei schimba multe ce păreau de neschimbat!
Stiu ca vei incepe in forța, încă din Ianuarie! Si asta ca sa imi dai încredere in tine.
Stiu ca il iubești pe Davis si vei face minuni pentru el! Si pentru asta iti multumesc!
Si mai stiu ca ma vrei VIE! La fel ca 2016! Si asa o sa ma lași, pentru ca mi am învățat lecțiile!
Nu imi plac despărțirile tocmai d’aia,2016 nu iti voi spune adio ci rămas bun si te voi purta cu mine mereu.
Dar ador începuturile..
Asa ca 2017… fii tu începutul meu!
🙏

Doar un Crăciun cu tine

img_3365E aproape Craciunul… frământam la cozonac si ma tot gandeam… ce imi doresc cu adevarat de Crăciun… ce ne dorim noi cu adevarat de Crăciun?

Eu stiu…la mine e simplu mereu pentru ca in fiecare an, imi doresc…doar un Crăciun cu tine! Si cred ca exista pentru fiecare dintre noi , un “tine” pe care ni-l dorim mereu, dar mai ales cand e Crăciun!

A devenit clișeu sa povestim cum de Crăciun, nu ne dorim lucruri materiale pentru ca nu astea sunt importante însă cand vine momentul  sa ne desfacem darurile o facem cu o nerăbdare uriașa deși…nu ni le doream…neaparat!

Am obosit sa citesc sloganuri si Clișee.

Eu te vreau pe tine, sa iti pot oferi sub brad toate cadourile pe Care le-ai visat!

Eu te vreau pe tine, sa am motive sa ma rog seara si sa am de ce sa deschid ochii, dimineața!

Eu te vreau pe tine, de Paste, De Crăciun, vara si toamna si primăvara.

Eu te vreau pe tine pentru ca era sa te pierd de atâtea ori, încât nu as putea sa te mai pierd nici macar in vis.

Eu mai vreau doar un Crăciun cu tine. Si Craciunul viitor, la fel voi vrea!

Eu vreau cadoul meu viu, de Crăciun, ca atunci cand il iau in brate sa simt cum ii bate inimioara!

Pentru ca ma pot lipsi de orice in viata asta, doar de tine nu!

Sarbatori line si pline de miros de Scorțișoara, zambete dulci si cadouri vii, va doresc. Sa aveți acel Crăciun cu “tine” pentru ca exista un “tine” pentru fiecare “eu” din lumea asta! Si niciun cadou nu e mai de preț , decat sa va aveti! Mai ales de Crăciun.

Doar un Crăciun cu tine imi doresc. Si anul viitor la fel. Si peste doi ani la fel. Pentru ca atat timp cat exista “cu tine”…va exista si “eu” 💜

 

 

Tatălui meu…

img_0545

Pentru ca nu mai pot sa iti spun la multi ani, m-am gândit sa iti scriu…

Stii azi dimineața, cand am realizat ca maine era ziua ta, am încercat iar si iar sa imi amintesc lucruri despre tine, despre noi. Si mi-am dat seama ca …. ti-am uitat vocea, tata!

Cand ai plecat, ti-am promis ca nu voi uita nimic despre tine si ca voi rememora mereu amintirile lăsate ca sa nu uit nimic.

Tata amintirile vizuale le am însă cu vocea…ce ma fac? Daca de 14 ani nu te-am mai auzit niciodata, am uitat si ma doare tata. Ma doare cumplit de rau.

Te rog sa ma ierți, tata! Nu doar pentru asta ci pentru toate.

Iartă-ma pentru ca de multe ori te-am condamnat si judecat. Nu stiam pe atunci ca si parintii fac greșeli. Acum stiu. Pentru ca fac si eu. Acum stiu ca uneori asa știai tu sa reacționezi si e ok. Doar ca e prea tarziu sa iti mai spun. Si e prea tarziu sa te mai aud ca imi spui ca ma ierți. Stiu ca m-ai fi iertat. Asa făceai mereu.

Iartă-ma pentru ca am fost prea naiva si egoista sa iti spun vreoadata ca te iubesc. Dar te-am iubit atunci si te iubesc si acum. Doar ca atunci speram sa mai am timp sa iti spun.  Da tata si cand ai murit la mine in brate eu tot speram ca mai avem timp. Si nu ti-am spus nici atunci macar. E unul din regretele cu care trebuie sa trăiesc si nu imi e usor. Sa stii ca acum nu mai sunt asa. Am învățat lecția in cel mai dureros mod posibil. Dar probabil doar asa as fi învățat. Stii ca mereu am avut probleme cu învățatul…

Stii, tata, anul acesta am fost suspecta de cancer si eu. Primul gând a fost ca nu pot sa ii fac si eu lui Davis, ce mi-ai facut tu. Nu pot sa il părăsesc si sa plec. Deși imi e atat de dor de tine, am ales sa raman cu el. Stiam ca nu vei vrea sa ma iei la tine desi si tie iti e dor de mine. Iti multumesc tata! Si Davis iti mulțumește. Vorbește atat de des despre tine, mai des decat aia de ti-au fost frați si surori. Stiu ca stii ca ei te-au uitat si maine nu își vor aminti ca era ziua ta. Si stiu ca vei suferi iar din cauza lor. Imi pare rau, tata!

Maine nu mai e zi de sărbătoare cum era in fiecare an, pentru noi. Ci o zi dureroasa si trista tare. Tata nu stiu câți ani ai fi facut pentru ca ma doare sa ma gandesc cum ar fi fost daca… de cand ai plecat, număr anii astia… câți au trecut de cand nu te mai am! In August s-au facut 14 tata! Nu e prea mult totusi? Nu au trecut prea multi ? Refuz sa ii las sa mi te ia si din amintiri, tata!

Ma doare tata ma doare rau si nu trece cu nimic. Însă iti multumesc pentru ca mi l-ai lasat pe Davis. Doamne cat iti seamana! Tare mândru ai fi fost cu asa nepot! In toate iti seamana. Stii ca iubeste si dansul la fel cum il iubeai tu, tata? Sigur ca stii. Si deși nu te-a întâlnit niciodata, te adora puiul mic. Ai plânge in hohote daca l-ai auzi cum vorbește cu si despre tine. Eu ii spun mereu ca il auzi si vezi dar vrea si el sa te vada. Intr-o seara era trist ca ar vrea sa te vada macar putin ca sa știe ca esti bine, acolo unde esti acum. Si nu înțelege de ce nu cobori niciodata de pe steaua ta sa te vada. I-am zis ca drumul spre stele e doar dus… de acolo nu exista întoarcere!

Nu iti voi spune la multi ani tata. Nu iti voi aduce tort si nu voi sarbatori. Doar voi plânge de dor si durere… Sper ca esti bine acolo sus pe stea si ca vei avea grija mereu ca eu si Davis sa rămânem impreuna. Sa nu plecam niciodata unul fara celălalt, nici macar spre stele. Ca e drum doar dus fara intors. Si vezi bine cat dor despărțirile. Nu as mai putea pierde niciodata pe cineva pe care iubesc atat de mult, fara sa ma pierd si pe mine , tata!

Te iubesc! Si te voi iubi mereu.

Iarta-ma…..

Mamografii, ecografii= VIATA

imageIn toata aceasta Nebunie, in care lumea se împarte in da pentru mamografii si nu pentru mamografii, eu am mai facut o vizita, doctorului meu oncolog, Viisoreanu!

Un Ianuarie, o simpla si banala ecografie la sâni, mi-a schimbat brusc viata!

Nu am avut timp sa ma gandesc la ce mi se intampla, sa imi fac scenarii sau sa citesc păreri pro si contra!

Stiu ca pe 18 Ianuarie pășeam pentru prima data in cabinetul medicului oncolog si pe 19 Ianuarie eram deja in operatie!

Mai stiu si ca daca nu ajungeam atunci la dansul, mai tarziu putea fi prea tarziu!

Si am un copilaș minunat, cu o boala incurabila, care ma asteapta zi de zi, acasa!

Si pentru el trebuie sa ma intorc mereu! Chiar si din morți.

Mai stiu si ca tatăl meu mi-a fost răpit de linga mine, pentru ca i s-a descoperit cancerul, mult prea tarziu! Si mai stiu ca eu încă il astept acasa, deși au trecut 14 ani si nu se mai întoarce niciodata!

Da, o banala investigație poate face diferența intre a fi sau a nu mai fi!

Din Ianuarie imi tot doresc sa va prezint echipa mea de medici care au devenit parte din viata mea, sufletul meu si rugăciunile mele!

Cine ma cunoaște, știe ca nu sunt cel mai înfocat fan al sistemului medical, ca am medici pe care ii urăsc pentru ca mi-au distrus fiul, dar am si medici pe care ii respect si in fata cărora ma înclin!

Asa cum sunt Dr Viisoreanu si Dr Stangu!

Am ajuns la ei disperata, distrusă, speriata si plângând in hohote!

Din prima clipa au știut cum sa ma faca sa zâmbesc, sa imi șteargă lacrimile si sa ma asigure ca VOI FI BINE si ma voi întoarce la fiul meu!

Teoretic, monitorizările periodice la oncologie, suna sinistru !

Practic sunt balsam pentru suflet!

De ce? Pentru ca acești OAMENI-MEDICI stiu de ce are nevoie o persoana care ajunge la ei! De un moral si un psihic mai mult decat ok. Pentru ca fiecare monitorizare la ei, e presărată de Glume, zambete si râsete in hohot!

Pentru ca nu se limitează la a trata cancerul ci si sufletul si vor sa aibă siguranța, ca atunci cand pleci de acolo, indiferent de veștile pe care le Primești, pleci sperând! Si mulțumind ca ai ajuns la ei, unde stii ca esti in siguranța!

Eu ii numesc “îngerii mei păzitori”. Pentru ca asa ii simt!

Pentru mine, investigațiile făcute in Ianuarie la sâni , nu doar mi-au salvat viata si schimbat-o, ci si m-au facut mai bogata având alături de mine o echipa de medici si oameni pe mâinile cărora ma las mereu fara sa am nici cea mai mică îndoiala! Si stiu cat de norocoasa am fost sa ajung ATUNCI la ei.

De curand a fost ziua Dl doctor Viisoreanu! Ii doresc multă sănătate si putere sa salveze cat mai multe vieți. Cum i-am zis azi, sa ne traiasca , ca sa trăim si noi!

Asa ca inainte sa citim povesti cu happy end, in care cancerul in faza incipienta, trece singur precum o viroză, sa facem o vizita intr-o secție de oncologie! Si sa ne mai gândim o data daca noi trăim in povesti sau in realitatea crunta, in care cancerul nedescoperit in timp util, UCIDE!

Eu spun DA MAMOGRAFIILOR!

Eu spun ca mamografiile SALVEAZĂ vieți!

Iar daca esti femeie si ai trecut de 35 ani, nu ai nici o scuza sa nu te duci o data pe an la o mamografie!

Nu trăim in povesti din păcate. Si nu fiecare poveste are happy-end, tot fin păcate!

Iar mai tarziu, uneori poate fi prea tarziu!

Nu, nu ii spune nici “bietul” nici “săracul”. Nu ii spune nimic daca nu poti spune ceva frumos!

imageNu, nu ii spune nici “săracul”, nici ” bietul” , nu ii spune nimic daca nu poti sa ii spui ceva frumos!

Da stiu ca arată ca un copil “normal” si n-ai zice ca e bolnav!

Aud zilnic remarca asta si poate tie ti se pare ca esti drăguț ca o spui!

Mie imi vine sa vars cand o aud! Stii de ce? Pentru ca fiul meu e NORMAL! Nu e extraterestru, marțian sau vreo creatura monstruoasa! Are doar o alta condiție genetica fata de tine! Atat! Asta nu il face inferior tie sau anormal ! Si pina la urma, cine a stabilit standardele normalității si cine se încadrează in ele si cine nu? Cine si cu ce drept , as vrea sa stiu!

Normalitatea ta e cruda si rea si lipsită de sentimente si empatie! E rece si goală!

Anormalitatea lui e plină de afecțiune si zambete si bucurii si mai ales e definita de o dragoste, un curaj si o putere cum tu nu vei avea in 10 vieți de normalitate d’asta.

Da, stiu ca are Dravet . Si scolioza. Si de acum si aparat dentar! Dar asta nu iti da tie dreptul sa ii spui “bietul”, “săracul”, “amărâtul” sau mai stiu eu ce epitete debitează creierul tau plin de normalitate!

Si stii de ce? Pentru ca pur si simplu el nu e nici sărac, nici amărât, nici biet!

Imagineaza-ti ca el face tot ce faci tu, ba chiar mult mai mult, deși are Dravet, scolioza, aparat dentar, etc…

Tu ai putea? Deci cine e pina la urma săracul si bietul? Ca fii-miu sigur nu e!

Inainte sa compătimești un copil special, pune-te in locul lui pentru o secunda! Si vei înțelege ca nu are nevoie de compătimirea si mila ta!

Vei înțelege ca nu e un handicapat ci un erou si ca puterea lui de a depăși barierele diagnosticului dar mai ales pe cele ale societății “normale ” in care trăiește este o putere pe care tu nu o vei avea niciodata!

Gandeste-te ca daca tie iti e greu sa faci ceva, copilul meu va munci dublu decat tine, ca sa poată! Si el va reuși , tu poate ca nu.

Pentru ca tu omule normal esti delăsător si nu stii sa lupți iar el lupta zi de zi, clipa de clipa. E ambițios si nu știe ce înseamna ” nu pot”! Pentru ca tu nu poti dar el poate!

Doar asa ar fi răzbit in lumea ta “normala” si rece, saracul de tine!