Tatălui meu…

img_0545

Pentru ca nu mai pot sa iti spun la multi ani, m-am gândit sa iti scriu…

Stii azi dimineața, cand am realizat ca maine era ziua ta, am încercat iar si iar sa imi amintesc lucruri despre tine, despre noi. Si mi-am dat seama ca …. ti-am uitat vocea, tata!

Cand ai plecat, ti-am promis ca nu voi uita nimic despre tine si ca voi rememora mereu amintirile lăsate ca sa nu uit nimic.

Tata amintirile vizuale le am însă cu vocea…ce ma fac? Daca de 14 ani nu te-am mai auzit niciodata, am uitat si ma doare tata. Ma doare cumplit de rau.

Te rog sa ma ierți, tata! Nu doar pentru asta ci pentru toate.

Iartă-ma pentru ca de multe ori te-am condamnat si judecat. Nu stiam pe atunci ca si parintii fac greșeli. Acum stiu. Pentru ca fac si eu. Acum stiu ca uneori asa știai tu sa reacționezi si e ok. Doar ca e prea tarziu sa iti mai spun. Si e prea tarziu sa te mai aud ca imi spui ca ma ierți. Stiu ca m-ai fi iertat. Asa făceai mereu.

Iartă-ma pentru ca am fost prea naiva si egoista sa iti spun vreoadata ca te iubesc. Dar te-am iubit atunci si te iubesc si acum. Doar ca atunci speram sa mai am timp sa iti spun.  Da tata si cand ai murit la mine in brate eu tot speram ca mai avem timp. Si nu ti-am spus nici atunci macar. E unul din regretele cu care trebuie sa trăiesc si nu imi e usor. Sa stii ca acum nu mai sunt asa. Am învățat lecția in cel mai dureros mod posibil. Dar probabil doar asa as fi învățat. Stii ca mereu am avut probleme cu învățatul…

Stii, tata, anul acesta am fost suspecta de cancer si eu. Primul gând a fost ca nu pot sa ii fac si eu lui Davis, ce mi-ai facut tu. Nu pot sa il părăsesc si sa plec. Deși imi e atat de dor de tine, am ales sa raman cu el. Stiam ca nu vei vrea sa ma iei la tine desi si tie iti e dor de mine. Iti multumesc tata! Si Davis iti mulțumește. Vorbește atat de des despre tine, mai des decat aia de ti-au fost frați si surori. Stiu ca stii ca ei te-au uitat si maine nu își vor aminti ca era ziua ta. Si stiu ca vei suferi iar din cauza lor. Imi pare rau, tata!

Maine nu mai e zi de sărbătoare cum era in fiecare an, pentru noi. Ci o zi dureroasa si trista tare. Tata nu stiu câți ani ai fi facut pentru ca ma doare sa ma gandesc cum ar fi fost daca… de cand ai plecat, număr anii astia… câți au trecut de cand nu te mai am! In August s-au facut 14 tata! Nu e prea mult totusi? Nu au trecut prea multi ? Refuz sa ii las sa mi te ia si din amintiri, tata!

Ma doare tata ma doare rau si nu trece cu nimic. Însă iti multumesc pentru ca mi l-ai lasat pe Davis. Doamne cat iti seamana! Tare mândru ai fi fost cu asa nepot! In toate iti seamana. Stii ca iubeste si dansul la fel cum il iubeai tu, tata? Sigur ca stii. Si deși nu te-a întâlnit niciodata, te adora puiul mic. Ai plânge in hohote daca l-ai auzi cum vorbește cu si despre tine. Eu ii spun mereu ca il auzi si vezi dar vrea si el sa te vada. Intr-o seara era trist ca ar vrea sa te vada macar putin ca sa știe ca esti bine, acolo unde esti acum. Si nu înțelege de ce nu cobori niciodata de pe steaua ta sa te vada. I-am zis ca drumul spre stele e doar dus… de acolo nu exista întoarcere!

Nu iti voi spune la multi ani tata. Nu iti voi aduce tort si nu voi sarbatori. Doar voi plânge de dor si durere… Sper ca esti bine acolo sus pe stea si ca vei avea grija mereu ca eu si Davis sa rămânem impreuna. Sa nu plecam niciodata unul fara celălalt, nici macar spre stele. Ca e drum doar dus fara intors. Si vezi bine cat dor despărțirile. Nu as mai putea pierde niciodata pe cineva pe care iubesc atat de mult, fara sa ma pierd si pe mine , tata!

Te iubesc! Si te voi iubi mereu.

Iarta-ma…..

Mamografii, ecografii= VIATA

imageIn toata aceasta Nebunie, in care lumea se împarte in da pentru mamografii si nu pentru mamografii, eu am mai facut o vizita, doctorului meu oncolog, Viisoreanu!

Un Ianuarie, o simpla si banala ecografie la sâni, mi-a schimbat brusc viata!

Nu am avut timp sa ma gandesc la ce mi se intampla, sa imi fac scenarii sau sa citesc păreri pro si contra!

Stiu ca pe 18 Ianuarie pășeam pentru prima data in cabinetul medicului oncolog si pe 19 Ianuarie eram deja in operatie!

Mai stiu si ca daca nu ajungeam atunci la dansul, mai tarziu putea fi prea tarziu!

Si am un copilaș minunat, cu o boala incurabila, care ma asteapta zi de zi, acasa!

Si pentru el trebuie sa ma intorc mereu! Chiar si din morți.

Mai stiu si ca tatăl meu mi-a fost răpit de linga mine, pentru ca i s-a descoperit cancerul, mult prea tarziu! Si mai stiu ca eu încă il astept acasa, deși au trecut 14 ani si nu se mai întoarce niciodata!

Da, o banala investigație poate face diferența intre a fi sau a nu mai fi!

Din Ianuarie imi tot doresc sa va prezint echipa mea de medici care au devenit parte din viata mea, sufletul meu si rugăciunile mele!

Cine ma cunoaște, știe ca nu sunt cel mai înfocat fan al sistemului medical, ca am medici pe care ii urăsc pentru ca mi-au distrus fiul, dar am si medici pe care ii respect si in fata cărora ma înclin!

Asa cum sunt Dr Viisoreanu si Dr Stangu!

Am ajuns la ei disperata, distrusă, speriata si plângând in hohote!

Din prima clipa au știut cum sa ma faca sa zâmbesc, sa imi șteargă lacrimile si sa ma asigure ca VOI FI BINE si ma voi întoarce la fiul meu!

Teoretic, monitorizările periodice la oncologie, suna sinistru !

Practic sunt balsam pentru suflet!

De ce? Pentru ca acești OAMENI-MEDICI stiu de ce are nevoie o persoana care ajunge la ei! De un moral si un psihic mai mult decat ok. Pentru ca fiecare monitorizare la ei, e presărată de Glume, zambete si râsete in hohot!

Pentru ca nu se limitează la a trata cancerul ci si sufletul si vor sa aibă siguranța, ca atunci cand pleci de acolo, indiferent de veștile pe care le Primești, pleci sperând! Si mulțumind ca ai ajuns la ei, unde stii ca esti in siguranța!

Eu ii numesc “îngerii mei păzitori”. Pentru ca asa ii simt!

Pentru mine, investigațiile făcute in Ianuarie la sâni , nu doar mi-au salvat viata si schimbat-o, ci si m-au facut mai bogata având alături de mine o echipa de medici si oameni pe mâinile cărora ma las mereu fara sa am nici cea mai mică îndoiala! Si stiu cat de norocoasa am fost sa ajung ATUNCI la ei.

De curand a fost ziua Dl doctor Viisoreanu! Ii doresc multă sănătate si putere sa salveze cat mai multe vieți. Cum i-am zis azi, sa ne traiasca , ca sa trăim si noi!

Asa ca inainte sa citim povesti cu happy end, in care cancerul in faza incipienta, trece singur precum o viroză, sa facem o vizita intr-o secție de oncologie! Si sa ne mai gândim o data daca noi trăim in povesti sau in realitatea crunta, in care cancerul nedescoperit in timp util, UCIDE!

Eu spun DA MAMOGRAFIILOR!

Eu spun ca mamografiile SALVEAZĂ vieți!

Iar daca esti femeie si ai trecut de 35 ani, nu ai nici o scuza sa nu te duci o data pe an la o mamografie!

Nu trăim in povesti din păcate. Si nu fiecare poveste are happy-end, tot fin păcate!

Iar mai tarziu, uneori poate fi prea tarziu!

Nu, nu ii spune nici “bietul” nici “săracul”. Nu ii spune nimic daca nu poti spune ceva frumos!

imageNu, nu ii spune nici “săracul”, nici ” bietul” , nu ii spune nimic daca nu poti sa ii spui ceva frumos!

Da stiu ca arată ca un copil “normal” si n-ai zice ca e bolnav!

Aud zilnic remarca asta si poate tie ti se pare ca esti drăguț ca o spui!

Mie imi vine sa vars cand o aud! Stii de ce? Pentru ca fiul meu e NORMAL! Nu e extraterestru, marțian sau vreo creatura monstruoasa! Are doar o alta condiție genetica fata de tine! Atat! Asta nu il face inferior tie sau anormal ! Si pina la urma, cine a stabilit standardele normalității si cine se încadrează in ele si cine nu? Cine si cu ce drept , as vrea sa stiu!

Normalitatea ta e cruda si rea si lipsită de sentimente si empatie! E rece si goală!

Anormalitatea lui e plină de afecțiune si zambete si bucurii si mai ales e definita de o dragoste, un curaj si o putere cum tu nu vei avea in 10 vieți de normalitate d’asta.

Da, stiu ca are Dravet . Si scolioza. Si de acum si aparat dentar! Dar asta nu iti da tie dreptul sa ii spui “bietul”, “săracul”, “amărâtul” sau mai stiu eu ce epitete debitează creierul tau plin de normalitate!

Si stii de ce? Pentru ca pur si simplu el nu e nici sărac, nici amărât, nici biet!

Imagineaza-ti ca el face tot ce faci tu, ba chiar mult mai mult, deși are Dravet, scolioza, aparat dentar, etc…

Tu ai putea? Deci cine e pina la urma săracul si bietul? Ca fii-miu sigur nu e!

Inainte sa compătimești un copil special, pune-te in locul lui pentru o secunda! Si vei înțelege ca nu are nevoie de compătimirea si mila ta!

Vei înțelege ca nu e un handicapat ci un erou si ca puterea lui de a depăși barierele diagnosticului dar mai ales pe cele ale societății “normale ” in care trăiește este o putere pe care tu nu o vei avea niciodata!

Gandeste-te ca daca tie iti e greu sa faci ceva, copilul meu va munci dublu decat tine, ca sa poată! Si el va reuși , tu poate ca nu.

Pentru ca tu omule normal esti delăsător si nu stii sa lupți iar el lupta zi de zi, clipa de clipa. E ambițios si nu știe ce înseamna ” nu pot”! Pentru ca tu nu poti dar el poate!

Doar asa ar fi răzbit in lumea ta “normala” si rece, saracul de tine!

Iubirea nu e vorbita ci doar simțită

imageIubirea nu e vorbita ci doar simțită!

Cand ma uit la fotografia asta , imi amintesc ca pentru iubire, nu ai nevoie de cuvinte !
Cuvintele sunt tocite de atâta folosit si uneori sunt vorbe in vânt, care nu înseamna nimic!
Iubirea nu trebuie declarată ci trăită si simțită!
Exista atâtea persoane NON verbale care totusi fac cele mai frumoase declarații de iubire, prin ochi, prin zâmbet, prin gesturi.
Davis nu a putut sa vorbeasca mult timp. Habar n-am cand mi-a zis primul “te iubesc” pentru ca eu i-am simțit iubirea, din clipa in care l-am văzut întâia oara.
Tata, dupa operație, nu a mai putut sa vorbeasca. I-au tăiat corzile vocale. Si deși a plecat de 14 ani, fara 4 zile, ii simt iubirea zi de zi.

Cunosc părinți ai căror copiii, nu au putut sa vorbeasca niciodata. Dar cu toate astea, mamele lor sunt cele mai iubite mame si primesc iubirea lor zi de zi.

Uneori, cuvintele sunt degeaba. Mai mult încurca . Inima are propriul ei limbaj si fel de comunicare. N-are nevoie de cuvintele noastre banale, uzate si șterse.
Nu, iubirea nu e vorbita, descrisă sau povestita! Iubirea e doar simțită! Si fotografiata, ca amintire pe viața. Asa ca fotografia noastra, mărturie si dovada 💞

Tu spune-i răsfăț. Eu ii spun iubire!

imageTu spune-i răsfăț, eu ii spun IUBIRE….

Din prima clipa in care l-am născut, mi s-a spus ” nu il tine in brate, nu il pune in pat cu tine, sa nu dormi cu el, ca il răsfeți si apoi cum ti-l crești asa il ai…”
Si tot din prima clipa l-am luat in brate, l-am ținut in pat cu mine si am refuzat sa ii las sa il ducă noaptea sa doarmă cu ceilalți copii ca “o sa plângă si o sa ma deranjeze”.
M-am chinuit ani de zile cu tratamente si spitale si zeci de investigații, sa pot avea acest copil.
Il visam in fiecare noapte si suspinam in fiecare dimineața cand ma trezeam si realizam ca era iar doar un vis…
Il cheama DAVIS tocmai din cauza asta… A fost VISUL vieții mele si nu mi-am dorit nimic mai mult decat pe el. Sa il am, sa il tin in brate, sa dorm linga el, sa ii simt mirosul, sa ii atingă fata de culoarea laptelui, sa fie prima imagine cand o vad cand ma trezesc si sa nu ma mai sperii ca a fost doar in vis….
Si acum, cand in sfârșit il am, e aici si e real, TU ( oricine ai fi tu) vii si imi zici sa NU imi strâng puiul in brate, sa nu il tin aproape ca il răsfăț? Ce lege nescrisa mai e si asta?
De cand IUBIREA se numește răsfăț si e condamnata si blamată? De ce un copil nu are dreptul sau voie sa fie iubit de mama lui? De ce trebuie lasat sa plângă ca sa se obișnuiască sa doarmă singur? De ce eu mama lui, l-as traumatiza in halul asta pentru ca asa scriu niste neni in niste cărți, sau asa zic niste asistente in spălat si niste babe in fata scării… De ce astia toti sunt mai importanți decat copilașul meu? Care plânge pentru ca are nevoie de mine! Care are nevoie de iubire si n-ai decat tu sa ii zici răsfăț…
Asa l-am crescut, asa il am!
L-am crescut cu iubire. L-am iubit cat o mama si un tata la un loc, l-am crescut in brate si la pieptul meu, l-am crescut de mana si ochi in ochi. L-am crescut cu mângâieri si declarații de dragoste zilnice, cu pupici si îmbrățișări puternice, l-am crescut cu inima si nu cu cărțile si sfaturile altora! L-am crescut cum am simțit ca merita si ca pot eu! Fara sa ma învețe nimeni!
Si cum il am? Un puști empatic, iubitor, care iubește si scoica de pe plaja, si luna si stele, si pe mine si pe cei de pe strada.
Il am balsam pentru sufletul meu si al multora.
Il am înțelept si bun si generos.
Dar mai ales il am FERICIT!
Nu as fi putut sa imi doresc mai bun sau mai mult .

Despre depășirea limitelor, a diagnosticului, despre viața pur si simplu

imageAu trecut cele 6 luni de așteptare si ieri am avut prima monitorizare, la oncologie!

De o săptămana, tremuram de frica si cu greu am rezistat stresului si așteptării.

In Ianuarie aveam 20 de formațiuni mai mici si mai mari , in ambii sâni si mi-au fost scoase doua. Pe celelalte, a rămas sa le monitorizam si sa le vedem evoluția!

Ieri am aflat ca din cele 20, a mai rămas doar una, pe care Dl Dr Oncolog Viisoreanu, a decis sa nu o scoatem ci sa o monitorizam.

Ce am facut in acest timp?

Curatenie in viața. Am scos tot ce era toxic, de la oameni pina la alimentație!

Am încercat sa ma înconjor doar de pozitiv si frumos, pentru ca stiam cat contează mentalul in toată povestea asta!

Si pentru ca recuperarea era destul de greoaie si lenta, pentru o persoana activa cum sunt eu, am decis sa incep sala si sportul!

Si cum nimic nu e întâmplator, am ajuns la Fit Club. Si de aici începe povestea frumoasa!

Am tot frecventat diverse cluburi pina acum si mereu am detestat locurile unde nu sportul era prioritar, ci geanta si echipamentul cu care vii, in care existau diverse “bisericuțe”care te motivau pentru orice, doar pentru sport nu sau unde dupa antrenament se pleca la o pizza… 😖

Asa ca eram destul de reținuta la prima întâlnire cu noul club unde ajunsesem si nu le dădeam prea mult credit.

Ce am găsit aici? Hmmmm. Am găsit o Gașca foarte mișto de oameni tineri, pozitivi, plini de energie si optimism. Uneori chiar ma întrebam daca ei chiar nu au nici o problema in viața de sunt mereu atat de Zen si zâmbăreți de la prima ora!

Însă energia lor pozitivă, din fericire, e contagioasa! Si uite asa, nu stiu cand si cum , am inceput sa merg zilnic la sala, sa imi aduc si Gașca de prietene, sa imi incep si eu fiecare zi zâmbind, asa ca ei.

Tot alături de ei, am intrat si in programul lor de nutritie, pentru ca o viața sănătoasa înseamna 80% nutritie si 20% sport si cine știe asta mai bine decât mine?….

Si deși am primit diverse feedbackuri mai putin pozitive vis a vis de suplimentele alimentare pe care am inceput sa le folosesc, am inceput sa simt din prima săptămana, efectele pozitive! Mai putina oboseala, mai multă energie, amețelile si durerile au inceput sa se diminueze pina au dispărut definitiv! Însă testul suprem urma sa fie controlul oncologic! Pe care l-am trecut cu brio, ieri! Si am convingerea ca atat timp cat voi continua cu acest stil de viața, problemele mele vor rămâne doar o amintire dureroasa dar datorită căreia am facut niste alegeri bune!

Daca la oncologie sunt monitorizata la 6 luni, la sala sunt monitorizata săptămânal, cântărită si măsurată! Mai mult, consultantul meu, Cristi Dragan, sta NON stop pe telefon cu mine sa imi monitorizeze mesele mai ales atunci cand sunt plecată in vacante!

Cand am inceput sala, in urma cu mai putin de doua luni , din cauza durerilor, nu puteam sa ridic greutăți deloc. Azi am avut curaj sa lucrez cu 4 kg si visez la clipa in care il voi putea ridica in brate, din nou, pe Davis! Stiu ca nu mai e mult pina acolo ❤️.

Si mai stiu ca nu mai sunt singura, ca am cea mai tare echipa care ma susține si sprijină mai ales moral, ca in zilele astea grele pentru mine, dinaintea consultului la spital,  mi-au scris, m-au sunat si au fost alături de mine, convinși ca le voi da cele mai bune vesti! Trebuie sa recunosc ca au avut multă mai multă încredere in mine, decât am avut eu. Însă încrederea lor era bazată pe regimul de nutritie, pe care l-am respectat 98% si care acum am si dovada ca a avut succes si a funcționat mai bine decât daca as fi luat medicamente cu pumnul!

Deci ce încerc eu sa va transmit e ca si atunci cand poate un diagnostic de pe o foaie de hârtie ne ruinează visele si speranțele, asa cum mi s-a întâmplat mie, nutriția corespunzătoare si o Gașca de oameni care crede in tine si nu te lasa sa te prăbușești, pot face minuni.

Intotdeauna am zis ca Davis este mai mult decât un diagnostic si ca si in cazul lui, dieta si Alimentația a facut diferența intre viața si moarte si l-a salvat!

Astazi, pot spune si eu același lucru despre mine! Si asta nu face decât sa imi întărească convingerea ca suntem ceea ce gândim si ceea ce mancam.

In încheiere, i-am rugat pe antrenorii mei sa imi lase un mesaj pentru voi, cei si cele care treceti sau ati trecut printr-o experiența asemănătoare mie.

Asa ca voi începe cu Cristi Dragan, consultantul meu si cel mare ma monitorizează zi de zi, cu o răbdare de fier si care ma suporta si in zilele bune si in cele mai putin bune: ” Un corp sanatos inseamna sa ai o nutritie corecta si un stil de viata activ si sanatos 80% nutritie si 20% sport. Trebuie sa ne asiguram ca celulele noastre primesc in fiecare zi tot ce au ele nevoie pentru a functiona corect.”

Anda :”Am invatat cu trecerea timpului ca nimic nu e intamplator, ca unde suntem astazi este rezultatul alegerilor mici pe care le-am luat in fiecare zi din viata noastra. Ca nu exista oamenii mai norocosi decat altii ci doar reactii diferite la situatiile si provocarile care apar. Ce se intampla se intampla oricum, important e ce faci in legatura cu asta. Si pentru ca lucrurile nu sunt greu de facut, ci greu e sa te pui in starea de a le face, e mai usor impreuna!!! Inconjoara-te de oamenii care te sustin si te incurajeaza sa fii mai bun in fiecare zi. …..”

Tatiana: „Construiește-ți în minte o imagine a reușitei tale. Păstrează aceasta imagine cu tenacitate, nu îi permite să dispară. Mintea ta va căuta modalitați de a dezvolta această imagine … și nu-ti imagina nici un fel de obstacole.”

Raul Stoian( nu am văzut in veci pe cineva care sa zâmbească mai mult decât el si sa fie mereu motivațional si optimist, indiferent de situație) :” FitClub este un concept exclusivist in care orice persoana primeste sprijin personalizat pt a-si atinge scopurile. Invata ca o imbinare intre nutritie si sport este solutia pt avea sanatatea asigurata. Cu ajutorul nutriției si un stil de viata activ si sanatos reusim sa echilibram corpul din punct de vedere nutritiv si atunci acesta tinde sa devina cea mai buna versiune.”

Ionuț:” Bravo Adela! Chiar daca noi avem mai multa incredere in tine decat ai tu in tine, ai reusit sa ne surprinzi pozitiv!”

Oana & Antonio Enache ” De 9 ani de zile ne bucuram sa putem sa sprijinim oamenii sa aiba un stil de viata activ si sanatos si sa descopere cum sa fie in cea mai buna forma.
Un lucru pe care l-am descoperit in acesti 9 ani de zile este cat de important este sa ai grija de tine, de sanatatea ta, sa te pui pe primul loc, sa ai o nutritie echilibrata, o atitudine pozitiva si sa te inconjori de persoane care te ajuta si te motiveaza sa fii mai bun!
Fiecare persoana care trece prin situatii de sanatate, intelege cat e de important sa iei din timp decizia sa fii prezent si proactiv in a avea grija de tine in fiecare zi si sa te bucuri la maxim de fiecare zi pe care o ai. Indiferent din situatiile si provocarile vietii, fiecare e un semnal de alarma ca trebuie sa ne ingrijim mai mult, sa ne pretium mai mult si sa pretuim mai mult tot ce primim de la viata si viata in sine!
Pentru noi, Adela si fiecare persoana care trece peste astfel de provocari, este o inspiratie si un model si ne demonstreaza ca avem o tarie si o putere nelimitata cand suntem pusi in situatii limita si ca viata trebuie traita la maxim cu girja, respect si iubire, fata de noi insine si de tot ce e in jurul nostru!”

Ei sunt o parte din puterea mea de zi cu zi, răspunzători cu starea mea de bine atat fizica cat si mentală!

Si cumva, prin ce am scris acum, încerc sa le multumesc ca m-au găsit, “adoptat” si suportat!

Mi-au promis ca voi fi bine si voi învață sa zâmbesc mai des. Si jur ca ii cred!!!

Cu oameni ca ei, Exista Speranta! 💜

 

Nu ma lasa sa te uit niciodata, Dory e Davis

imageDe cand am citit despre filmul cu Dory, in care Dory este un personaj special, am știut ca este filmul de care are nevoie si Davis si ceilalți copii speciali si abia așteptam sa il vedem.

Inainte însă, i-am povestit lui Davis despre film si despre Dory, ca ea este specială, nu la fel ca ceilalți iar Davis mi-a zis..”adică si ea e bolnava ca mine, nu? Trebuie sa il vad, mami!”

Asa ca astăzi, dupa terapia lui, am fost sa o vedem pe Dory!

Rar am emoții asa cum am avut acum. Speram ca Davis sa înțeleagă , sa se regăsească in Dory si sa își ia putere de la ea sa nu se mai simtă frustrat si inferior celorlalți!

Nu stiam însă ca va fi mult mai mult decât atat. Cat de tare imi doresc sa vada acest film toti copiii speciali dar mai ales cei tipici si familiile lor si sa înțeleagă ce binecuvântare e sa ai alături, un prieten special! Asa ca Dory, asa ca Davis!

Dory este un personaj minunat, puternic, ambițios care nu are conceptul de a nu putea ceva, care suferă de pierderi de memorie pe termen scurt si care își pierde familia…. Si deși uita tot, nu își uita niciodata parintii si nu se oprește niciodata din căutări , pentru ca mama ei a învățat-o ca ” mereu exista o alta cale ” si mereu trebuie sa înoate , chiar daca nu mai poate!

Dory nu a uitat ca mamei ei ii plăceau mereu, cel mai tare… Scoicile mov! A fost primul meu moment cand am lăcrimat. Davis mereu, imi culege si aduce, scoici mov!

Dory uita mereu sa numere, asa cum si Davis uita ani la rând sa numere , dupa fiecare convulsie si in fiecare seara învățam iar si iar sa număram. Vreo doi ani, am numărat seara de seara pina a reușit sa nu mai uite!

Tot filmul, Davis m-a ținut de mana. In clipa in care, Dory si-a regăsit familia, m-a strâns cu atâta putere încât mi-a amorțită mana. Stiam ce e in inima lui! Ii stiu frica lui cea mai mare. Asa ca la final, m-a luat in brate si abia a mai putut sa imi spună, copleșit de emoții, “mami te rog sa nu te pierd niciodata. Esti mama mea cea dulce, care imi da cei mai dulci pupici. Tu esti familia mea mama. Sa nu ma lași sa te uit, niciodata”…. Si daca pina atunci imi înghițeam lacrimile, de data asta nu am mai putut!

Cand Dory își caută parintii, întreba mereu..” Ati văzut cumva o mama fara mine?” Pentru ca o mama fara puiul ei , nu poate fi neobservata! Durerea si disperarea ei, i se întipăresc adânc in ochi si nu, nu ai cum sa nu vezi o mama care si-a pierdut puiul…

Dory avea prieteni. Pe Nemo si pe tatăl lui. Prieteni care i-au fost mereu alături, deși viața linga Dory nu era cea mai ușoară mereu, dar nu au renunțat nici o secunda la ea si tocmai D aia , cand s-au regăsit, i-au spus lui Dory ” de cand te-am cunoscut, am învățat sa facem lucruri pe care nu le stiam inainte” iar Dory si-a dat seama ca ei ii sunt parte din familie chiar si cand si-a regăsit parintii!

Cand Dory a inceput sa își amintească chipurile parinților ei si numele lor, cel mai mult, i-a plăcut ca atunci a simțit cum e sa iti fie DOR, sa simti lipsa celor dragi.

Un film cat o viața întreaga.

Un film despre un personaj special, bolnav, diferit de toti ceilalți , din care învățam iar cat de bine e ca suntem toti diferiți intre noi, dar mai ales ca a fi special nu înseamna a fi inferior celorlalți!

Va rog sa mergeți sa o vedeți pe DORY! O veți adora si dupa aceea sper ca veți putea privi altfel copiii speciali si diferiți! Si le veți fi prieteni!

Avem nevoie de astfel de filme pentru a ne educa societatea atat de obișnuita sa judece si sa discrimineze!

Cu astfel de filme, noi, parintii copiilor speciali, simțim ca EXISTA SPERANTA!