De 13 ani, Exista Speranța ,mi-am impus sa fie motto-ul meu.
Când mă simt la pământ, sa îmi amintesc mereu ca Exista Speranța si sa ma agăț cu toate forțele de ea. De Speranța.
Nu am renuntat la ea nici cand Dav era în convulsii si nici macar cand era in comă. Ba dimpotrivă, atunci am realizat ca atat am: Speranța
Cand fiul tău are o boala incurabila, genetica, e greu sa mai ai Speranța. E greu sa …orice. Dar te obișnuiești cu greul asta si devine viata ta. Si uiti cum era înainte cand era ușor.
Apoi te învinovățesti. Ca din vina ta,suferă el. Ca nu îl poți ajuta și nu poți face mai mult.
Până când înveți sa trăiești și cu asta.
Cand fiul tău are o boala genetica, incurabila, cel mai greu e sa accepți ca nu se va face bine. Niciodata.
Apoi încep sa te macine tot felul de întrebări…cea mai dureroasa e “si cand eu nu voi mai fi, ce se va întâmpla cu el…”
De 13ani,in fiecare an ,ii scriu lui Mos Crăciun aceeași scrisoare. Cu aceeași dorința.
” te rog…fa o minune, sa apară o vindecare pt fiul meu…”
De 13 ani am o singura dorința
O minune, sa se inventeze ceva, sa se vindece.
În fiecare dimineață, ma rog sa se întâmple o minune si adorm, în fiecare seara cu aceeași rugaciune.
Astăzi, primul pacient cu Dravet , undeva în America, întra in studiu clinic,cu o terapie care încearca sa VINDECE nu doar sa amelioreze simptomatologia, Sindromul Dravet.
SA VINDECE!
Acum stiu ca exista și Dzeu si Mos Crăciun. Si minuni.
Si ca rugaciunile mamelor si lacrimile lor, ajung acolo Sus, unde Mama Sfânta, nu lasa durerea mamelor pentru copiii lor,nealinata. Si nici rugaciunile lor,neascultate.
Adela Chirica Blog 